Magazine si supermarket

Usile din spate si vitrinele stradale sunt veriga slaba pentru un magazin

matas

Infractorii stiu ca incaperile din spate si vitrinele sunt puncte de acces usor, prin urmare, aceste zone ar trebui protejate cu sistem de securitate cu ceata.
Acestia vor incerca sa scape imediat atunci cand tunul de ceata se va activa – in cel mai rau caz vor avea ocazia sa fure doar o cantitate mica de marfa.
Pentru a fi pe deplin in siguranta, intregul magazin ar trebui sa fie protejat prin umplerea intregului spatiu cu ceata, atunci cand o efractie sau un jaf are loc. Acesta este cel mai bun mod de a va asigura ca infractorii nu pot vedea nimic, nu pot fura nimic.

 

Cititi aici ce spun beneficiarii despre protectia cu ceata a magazinelor alimentare:

 

Izso_logo„Anul trecut am experimentat o efractie intr-unul din magazinele alimentare din reteaua noastra, ocazie cu care s-au sustras tigari si bauturi. Produsele din magazin erau asigurate, dar asiguratorul a achitat doar o parte din paguba, dupa cateva luni de la eveniment.
Am decis implementarea de sisteme de securitate cu ceata, pentru a evita neplacerile aferente spargerilor viitoare, pierderii efective de produse dar si a costurilor din cauza nefunctionarii magazinului datorate cercetarii criminalistice si a efectuarii inventarului. Am inceput cu protectia celor 19 magazine din retea si concomitent am extins contractul de instalare cu inca 9 tunuri de ceata si la celelalte zone din magazine care necesitau protectie, la birourile si depozitul societatii.
Pentru protectia la furt a tigarilor si a bauturilor alcoolice din magazinele alimentare, recomand integrarea in cadrul sistemelor de alarma la efractie existente si a sistemelor de securitate cu ceata PROTECT, este solutia de securitate cu cel mai bun raport investitie/reducere risc. Pagubele rezultate dintr-o efractie sunt in majoritatea cazurilor mult mai mari decat pretul unui singur tun de ceata, asadar investitia se recupereaza imediat dupa o singura tentativa de efractie esuata!
Izso Zoltan, administrator, IZSO-UNIVERSAL-COM SRL.

 

“Am avut 3 spargeri in 52 de zile. Pur si simplu cu toate sistemele de alarma posibile pe care un agent economic poate sa le aiba, incepand de la camere de luat vederi, de la sistem de alarma, interventie de la firma de protectie si paza, toate le avem. Hotii au devenit atat de profesionisti incat nu stii cum sa te mai aperi. Pur si simplu inca o spargere de genul asta si va trebui sa inchidem magazinul. Politia, toti dau din umeri, vin, spun dar nu putem, nu avem ce sa facem, cum sa-i prindem? Hotii au actionat in 40 de secunde, firma de protectie ne-a comunicat ca ei nu pot sa ajunga mai repede de un minut. Am avut o paguba totala de 20.000 lei. Au furat aproape toate tigarile ce le-am aprovizionat intr-o saptamana.
Un alt lucru care ma bucura este faptul ca daca atuncea spuneam ca nu mai am nici o sansa de protectie in sensul ca avem grilaje, avem firma de protectie si paza care ne asigura paza, avem sisteme de supraveghere care toate au functionat, dar din pacate hotii si-au facut meseria. Dar din fericire uite ca a aparut un lucru nou care sincer, eu ma gandeam ca ar trebui, odata cu declansarea sistemului de alarma sa se declanseze asa un fel de spray sa nu-i zic paralizant ca nu-i frumos, dar macar un spray de adormit sa spun asa, si uite ca acum a aparut asa ceva. Odata cu sistemul de alarma se declanseaza un sistem de ceata ca sa-i bage in ceata pe infractori. Nu am mai avut probleme si speram sa nu avem.” – Troanca Viorica, administrator, HORTICOM SRL.
 

 
Cititi Comunicatul de presa integral aici.

 

Vedeti aici filme demonstrative despre modul de amplasare si functionare a tunurilor de ceata:

 

 

 

 

 

 

 

Vedeti aici filme demonstrative despre reactia infractorului la intalnirea cu ceata:

Studiu de caz, inregistrarile video de la un magazin, in diverse situatii.

1. Spargere fara protectie activa cu ceata – inregistrare camera video interioara:

2. Spargere, magazinul fiind dotat cu tun de ceata – inregistrare camera video interioara:

3. Spargere, magazinul fiind dotat cu tun de ceata – inregistrare camera video exterioara:

 


 

 

Vedeti aici ce spun beneficiarii despre protectia cu ceata a magazinelor:

 

Dl. Lars Larsen, proprietarul lantului de magazine JYSK vorbeste despre avantajele implementarii sistemelor de securitate cu ceata PROTECT:

 

Managerul de securitate al companiei STARK explica de ce reteaua de magazine de materiale de constructii a ales sistemele de securitate cu ceata PROTECT:

 

Daca magazinele nu sunt protejate cu aceste sisteme ACTIVE de securitate cu ceata, se pot intampla evenimente ca cele prezentate in continuare:

 

14.02.2015 Focşaniul este sub „asediul” hoţilor!

Articol preluat din Ziarul de Vrancea, publicat în 14.02.2015.

Hoţii au spart ieri noapte supermarketul Zanfir din centrul oraşului şi au golit magazinul de alcool şi ţigări. Politiştii vrânceni sunt într-o situaţie delicată: trebuie să lupte contra-timp pentru a prinde autorii a trei jafuri date în numai două săptămâni. Focşănenii au intrat în panică după ce au auzit că ieri noapte hoţii au mai dat o lovitură. Seria de jafuri este neobişnuită pentru Focşani.

„De obicei, cei care comit asemenea infracţiuni vin din alte judeţe, dau spargeri şi pleacă”, spune subprefectul judeţului.

Imaginea Poliţiei vrâncene este greu pusă la încercare în aceste zile, după o serie neobişnuită de jafuri care au avut loc în oraş. Un individ mascat a intrat cu un pistol în plină zi într-o bancă din Focşani şi a jefuit ca-n vestul salbatic. Ieri noaptea, supermarketul Zanfir din centrul oraşului a fost prădat de hoţi, care au plecat cu bunuri de valoare, uşor de transportat, în special ţigări, cafea şi alcool. Cu mai bine de o săptămână în urmă un alt supermarket, Fortuna, a căzut prada, se pare, aceloraşi hoţi care s-au apucat să-şi facă provizii. Până acum, niciun infractor nu a fost prins, deşi toate unităţile erau dotate cu sisteme de alarmă şi de supraveghere. Focşănenii se întreabă deja ce se întâmplă, ce fac poliţiştii, pentru că până acum nu s-au văzut rezultate.

“Organele noastre de urmărire nu îşi fac suficient datoria. S-au jefuit bănci, acum magazine mari. Avem probleme serioase!”, spune unul din focşănenii şocaţi de spargerea supermarketului Zanfir.

Şi nu este singurul. Cei care au încercat ieri să îşi facă cumpărăturile s-au trezit cu uşile închise şi cu mesajul “Închis”. Prin geamul de la intrare se vedeau criminaliştii cum căutau indicii pentru a înţelege cum au reuşit hoţii să intre şi să “anihileze” camerele de luat vederi şi să plece cu peste 300 de cartuşe de ţigări şi sticle cu alcool scump.

Prima reacţie a celor care au găsit magazinul închis? “Doamne fereşte, abia s-a terminat cu jaful de la bancă şi acum supermarketul? Nu este deloc bine ce se întâmplă. Înainte Focşaniul era un oraş liniştit. Ce se întâmplă acum te pune sub semnul fricii. Nu mai eşti în siguranţă nici pe stradă”, concluzionează o altă focşăneancă, dintre cele care au asistat la intervenţia poliţiştilor la supermarketul călcat de hoţi.

 

“Foarte dese aceste spargeri, nu ştiu care este cauza. Pare că s-au înmulţit cei care s-au pus pe rele, pe furat. Ti-e şi frică”, constată un alt cetăţean.

Cu ce au plecat hoţii de la supermarket

Hoţii au intrat în magazinul familiei Zanfir prin spatele blocului Romarta, pe o uşă de serviciu. Au acoperit camerele de supraveghere şi au sustras mărfuri de valoare, uşor de transportat. Au furat cutii de detergenţi, sticle de băuturi şi 300 de baxuri de ţigări, precum şi alte bunătăţuri de pe rafturi. Acelaşi mod de operare seamănă cu cel de la Fortuna, când s-au furat tot ţigări şi alcool, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie 2015. De altfel, poliţiştii sunt aproape siguri că atacul este dat de aceeaşi bandă. Trebuie precizat că ambele magazine aveau sisteme de securitate şi de alarmare în caz de efracţie însă, se pare, acest lucru era cunoscut şi de către autori care au reuşit să le anihileze. De remarcat că atât jaful de la sucursala Raiffesen Bank, cât şi spargerile de la cele două magazine au avut loc în buricul Focşaniului. Tot în buricul oraşului a fost spart recent şi magazinul Helios, de unde s-a furat aparatură electronică de ultimă generaţie. Deocamdată, nu s-a operat vreo reţinere.

“Vă pot confirma că a avut loc o spargere la un supermarket din Focşani şi se fac cercetări”, s-a limitat să ne transmită Biroul de Presă al Poliţiei.

Poliţia face un apel la calm

Contactat de Ziarul de Vrancea, comandantul poliţiei vrâncene, comisarul şef Ionel Popescu, recunoaşte că este o perioadă mai delicată însă spune că lucrurile sunt sub control. Acesta a cerut atât presei, cât şi cetăţenilor să aibă răbdare pentru a putea vedea rezultate.

“A fost o perioadă mai încărcată, însă nu este pentru prima dată. Au mai fost perioadă în care au fost comise mai multe furturi, după care au fost identificaţi autorii. Rezultatele au început să se vadă după o perioadă. Am luat deja nişte măsuri, s-a stabilit un plan comun cu celelalte structuri cu care colaborăm. Legat de faptele comise până acum, se derulează activităţi complexe, sunt verificate toate pistele, există un cerc larg de suspecţi, în rândul cărora se fac verificări. Sunt convins că alături de celelalte structuri, vom reuşi să asigurăm un nivel aşteptat de siguranţă şi securitate în rândul cetăţenilor”, a declarat comandantul poliţiei vrâncene. Să sperăm că şeful Poliţiei va reuşi să-şi mobilizeze oamenii.

Sperăm să nu se intensifice fenomenul infracţional

Trei spargeri într-un interval scurt de timp pare să arate o creştere a fenomenului infracţional în Focşani. Deocamdată, acest subiect nu a fost abordat de autorităţile judeţene, însă acest lucru s-ar putea întâmpla săptămâna viitoare, după cum a arătat subprefectul Cristi Misăilă. Acesta a avut o discuţie cu şeful IJP Vrancea, comisarul şef Ionel Popescu, la şedinţa de ieri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, fără a fi însă o discuţie instituţională.

“Domnul comandant al Poliţiei mi-a spus că se lucrează intens în cazul jafului de la Raiffeisen, dar autorul este greu de identificat, deoarece şi-a mascat bine chipul. Au nişte indicii şi se lucrează în continuare”, a spus subprefectul Cristi Misăilă. Acesta spune că este alarmant ceea ce se întâmplă în Focşani, dar fără a fi “o situaţie extremă”.

 

“Sperăm să nu se intensifice acest fenomen infracţional şi de aceea i-am rugat pe cei de la Poliţie să intensifice patrulările, verificările, ca să fie descurajaţi cei care ar putea comite asemenea fapte. De obicei, cei care comit asemenea infracţiuni vin din alte judeţe, dau spargeri şi pleacă. Aşa s-a întâmplat şi în cazul caselor sparte nu cu mult timp în urmă, au venit, au dat lovitura şi au plecat”, a declarat subprefectul Cristi Misăilă. Acesta a mai spus că este necesară o verificare a unităţilor care deţin valori, în primul rând, dar şi a altor agenţi economici, pentru a vedea dacă au în dotare sisteme de alarmă şi de de supraveghere video.

 

 


 

Medias – magazin alimentar spart de 3 ori in doar 2 luni – paguba 20.000 lei!

 

Ghinion teribil pentru proprietarii unei societati comerciale din centrul municipiului Medias. Unitatea a fost pradata de hoti de 3 ori in doar 2 luni si pagubita de tigari in valoare de aproximativ 20.000 lei. Patroana magazinului a ajuns in culmea disperarii si le transmite un mesaj clar hotilor: Nu mai gasiti tigari la noi!

 

Problema a fost rezolvata prin montarea unui sistem ACTIV de securitate cu ceata:

 


 

Jaf in 60 de secunde: 20.000 de lei! 

Jaf in 60 de secunde: 20.000 de lei au disparut dintr-un magazin din Timisoara.

Furturile din magazine sunt tot mai dese in vestul tarii, iar hotii – din ce in ce mai rapizi. O dovedesc doi raufacatori din Timisoara care, in mai putin de 60 de secunde, au reusit sa sparga un magazin si sa provoace o paguba de 20.000 de lei.
Jaful a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate in zona. In imagini se poate vedea cum, in timp ce unul dintre hoti forteaza usa, celalalt se asigura ca nici un trecator nu le va da peste cap planurile.
In cele 60 de secunde cat au stat in magazin, hotii au furat toate tigarile, in valoare de 16.000 de lei, plus inca 4000 de lei din casa de marcat.
Numarul furturilor din societati comerciale este in continuă crestere in orasul de pe Bega. Daca in 2011 au fost inregistrate 1400 de spargeri, in 2012 au fost 1700, iar in primele sase luni ale anului 2013 au fost reclamate 1300 de astfel de fapte penale.

 

 


 

Record de spargeri la un magazin din Cluj – 10.000 lei! 

Un chiosc din Cluj-Napoca a fost pradat de hoti de nu mai putin de patru ori in ultima perioada.

Fara sa-si faca griji ca ii va auzi cineva, cei doi hoti au spart geamul magazinului si au intrat inauntru. S-au dus amandoi dupa tejghea si au umplut un sac menajer cu fel de fel de produse.
Unul dintre ei a plecat cu sacul in mana, in timp ce al doilea a luat in brate cat a putut cara si dusi au fost. Proprietarul chioscului spune ca paguba se ridica la 10.000 de lei.

 

 


 

Magazin Bacau

 

In noaptea de 02/03 aprilie 2014, la ora 03:48, un hot a spart geamul unui magazin din zona de Nord a Bacaului si a furat tigari si banii din incasari. Patronul magazinului crede ca acelasi hot a mai spart o data magazinul.
Pentru a prinde hotul, patronul pagubit ofera o recompensa de 5.000 de euro celui care ii va ofera informatii despre autor.
Se aude cum suna sirena exterioara, tiuie tastatura de la sistemul de alarma la efractie si totusi hotul nu este deloc deranjat.
In 44 de secunde a furat tigari si a provocat distrugeri.

 

 


 

 

Client impuscat in timpul unui jaf, intr-un magazin din Odorheiul Secuiesc!

O lupta incredibila, cum rar mai vedem in aceste vremuri, s-a purtat intre un hot inarmat si un tanar client, intr-un magazin din Odorheiu Secuiesc.

In momentul atacului, in magazin se aflau proprietara si o vanzatoare. Femeile isi aduc aminte cu groaza ca inauntru a dat buzna un individ care avea fata acoperita si tinea in mana un pistol.
Au inteles insa imediat ca respectivului nu-i ardea de gluma si s-au temut ca nu vor scapa cu viata. In acel moment, in magazin a intrat un tanar care a vazut ce se petrece si, fara sa stea pe ganduri, s-a aruncat asupra talharului.
Agresorul a reusit sa fuga si este cautat acum de politisti. Salvatorul celor doua femei, care a dorit sa ramana anonim, a scapat cu o rana superficiala.
Suspectul are intre 20 si 25 de ani si este vorbitor de limba maghiara. Are inaltimea de 1.80-1.90, fata ovala, nasul subtire si parul saten. Politistii au facut filtre in tot judetul si spera sa puna cat mai repede mana pe individ. Cand va fi prins, atacatorul va fi trimis in judecata, si si-ar putea petrece urmatorii zece ani dupa gratii.
Fapta sa eroica ne aminteste de o alta, sfarsita insa tragic – pe 30 ianuarie 2009, un barbat din Brasov a fost impuscat mortal in timp ce incerca sa-l prinda pe atacatorul unei case de schimb valutar. Gheorghe Lala avea 55 de ani si s-a luat dupa agresor, dar acesta s-a intors si l-a executat cu un glont direct in inima. Nici acum nu stim sigur cine i-a facut asta.

 

 


 

Magazin alimentar – 100.000 RON

Spargere la un magazin alimentar. Hotii au furat seiful in care erau 100.000 de lei.

 

 

 

 


 

Magazin Alba Iulia – 100.000 RON

80 de rochii de mireasa au fost furate dintr-un magazin din Alba Iulia.

Hotii au fortat in timpul noptii usa din fata, profitand ca nu exista nici sistem de alarma, nici camere video care sa-i stanjeneasca. Nu s-au atins de rochiile de gala, nici de cele expuse pe manechine, in schimb au furat destule rochii de mireasa.
Spargerea a fost descoperita abia dimineata, de o vanzatoare. Paguba se apropie de 100.000 de lei.
Politistii au luat probe de la fata locului, insa pana la aceasta ora, nu i-au prins pe faptasi.

 

 


 

Supermarket Oradea – 70.000 RON

Spargere la un supermarket din Oradea. Hotii au furat cutia de valori in care erau 70.000 de lei.

Totul s-a petrecut la un supermarket din municipiul Oradea. Hotii au intrat printr-o anexa din spatele magazinului si au plecat cu o cutie de valori in care se aflau cel putin 70.000 de lei.
Intrusii au actionat la pont, cred anchetatorii, pentru ca hotii nu au mai luat nimic altceva din magazin. Mai mult, cu toate ca exista un sistem de alarmare, cu mai multe camere de supraveghere, hotii au stiut pe unde sa intre ca sa evite senzorii. Ca sa le ia urma, politistii au adus la locul spargerii un caine special dresat.
Supermarketul este situat intr-o zona aglomerata a orasului, iar clientii au fost surprinsi ca, in sezon de varf al cumparaturilor, astazi se facea inventar.
Magazinul are sistem de alarma si camere de supraveghere, insa acestea acopera doar incinta magazinului, nu si anexa din spate. Hotii au patruns pe acolo dupa ce au spart un perete din tabla si polistiren. I-a interesat numai caseta metalica in care erau 70.000 de lei.
In ancheta, politistii iau in calcul si varianta ca intrusii sa se numere printre angajati.

Alina Dinu, purtator de cuvant Inspectoratul de Politie Bihor: “Politistii oradeni efectueaza cercetari pentru a stabili cu exactitate imprejurarile in care a fost comisa fapta. Totodata, politistii efectueaza cercetari pentru a verifica modul de respectare a legii privind paza valorilor si bunurilor persoanelor”.

Politistii au deja un cerc de suspecti si incearca sa-i gaseasca pe cei care au dat lovitura.

 


Magazin Vodafone Unirii – 25.000 RON

Totul a durat foarte putin, asa cum se poate vedea si in imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
S-au napustit in magazin, au luat tot ce au prins si au iesit. In mai putin de 1 minut din magazinul Vodafone nu mai era nimic de furat.

 


 

Magazin Vodafone Mangalia – 14.000 RON

Hotii au spart un magazin Vodafone din Mangalia.

Hotii s-au pus la punct cu tehnologia. Ultima spargere data azi noapte, in Mangalia, la magazinul unei cunoscute companii de telecomunicatii este o dovada buna.
Infractorii au furat nu doar telefoanele mobile si banii, ci si unitatea care inregistra imaginile surprinse cu ei pe camerele de supraveghere.
Spargerea a fost observata de vanzatoarea magazinului, care a venit dimineata la serviciu si a alertat organele de politie.
Anchetatorii au cautat amprente si indicii care sa dezvaluie identitatea hotilor. Prejudiciul se ridica la 14.000 de lei.

 


 

Jaf in Timisoara! Vanzatoare legata si amenintata cu moartea! 

Jaf la un magazin de accesorii si cosmetice auto din Timisoara! In plina zi, un individ a lovit-o pe vanzatoare, a amenintat-o cu un cutit, a legat-o si apoi a fugit cu banii.

Jaful s-a produs sambata dupa-amiaza intr-un magazin aflat intr-o zona circulata a Timisoarei. Talharul a intrat in magazin intr-un moment in care nu mai era nimeni inauntru. A batut-o pe vanzatoare, a legat-o, a luat toti banii si a fugit. Patronul spalatoriei auto din apropiere a fost printre primii care au ajuns la fata locului.
Socata, fata nu a avut insa nevoie de ingrijiri medicale si a refuzat sa mearga la spital. Patronul magazinului auto, care tocmai se intorcea din Italia, a gasit politistii la usa.
Din spusele patronului magazinului, individul a reusit sa fure incasarile din ultimile trei zile, aproximativ 4.000 de lei. Aflata inca in stare de soc, tanara vanzatoare a reusit totusi sa-l descrie pe atacator.
In momentul jafului, el avea o sapca pe cap, purta ochelari de motociclist si avea un semn distinctiv la gura, gen „buza de iepure”. Barbatul a profitat de faptul ca magazinul se afla in incinta unei spalatorii auto, iar zgomotul mare de aici i-a fost „complice”.
Criminalistii au ridicat mai multe probe si au stabilit ca autorul jafului a intrat prin incinta unei societati comerciale aflate in spatele magazinului, unde a sarit gardul pentru a nu fi observat de cei care asteptau sa-si spele masinile.

 


 

Supermarket din Bucuresti, jefuit de 3 persoane mascate. 

Jaf in miez de noapte la un supermarket din cartierul bucurestean Berceni. Angajatele au fost amenintate si legate. 

Trei persoane mascate, doi barbati si o femeie, cu totii mascati si inarmati cu cutite, au intrat prin efractie in magazin, au amenintat cele 3 angajate aflate la munca la acea ora si le-au legat.
Din primele informatii, hotii au fugit din magazin cu suma de 4.500 de lei. Una dintre angajate a reusit sa se dezlege si a alertat politia. In acest moment, zona este impanzita de anchetatori, care incearca sa stranga probe pentru identificarea hotilor.

 


 

Jaf ca-n filme într-un magazin din Cluj! 

Un fost detinut a dat buzna peste o vanzatoare si a atacat-o cu o ranga. A spart vitrinele, a daramat tejgheaua si a amenintat-o pe femeie cu moartea. Apoi i-a furat 500 de lei si a fugit.

 


 

Dej – 7.000 RON

Cum a dat cel mai impiedicat hot o spargere de 7.000 de lei in Dej.

Cativa hoti au dat o spargere intr-un magazin din Dej pagubind proprietarii cu 7.000 de lei. Incidentul s-a produs la ora 4.05 dimineata, in 2 mai.
Dupa ce au fortat usa de la intrare, hotii s-au dus direct la casa de marcat. Intrucat n-au gasit bani, au „cules” tigări in valoare de aproximativ 7.000 de lei, scrie degeanul.ro.
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din magazin se vede ca cei doi forteaza usa de la intrare cu un levier si o lovesc cu picioarele. Totul a durat aproximativ 3 minute.
Autorii nu au fost identificati inca, acestia purtand la momentul spargerii masti si cagule. Totusi, politistii au in vizor cativa suspecti.
Unul dintre hoti a iesit in evidenta fata de celalalt, fiind mai împiedicat. Pe filmare se pot vedea cel putin trei momente in care acesta ori se împiedica, ori aluneca, fiind la un pas sa „muste” din rafturile cu conserve.
Hotii au parasit magazinul dupa aproape 3 minute, incarcati cu tigari. Primul echipaj de Politie a ajuns la fata locului in aproximativ 3 minute de la declansarea sistemului de alarma, dar autorii nu au mai fost de gasit.

 


 

 


 

Magazin jefuit si incendiat ca-n filme

Un magazin alimentar din localitatea ieseana Miroslava a fost pradat de hoti si incendiat. Politistii criminalisti sunt la fata locului si fac cercetari pentru a stabili prejudiciul, dar si modul in care hotul sau hotii au patruns in incinta magazinului.
Din primele cercetari, se pare ca hotul ar fi sustras aproximativ 3000 de lei, plus toate tigarile care se aflau in magazin. Politistii spun ca acesta nu se afla la prima spargere, din cauza modului ingenios in care a lucrat. Nu a lasat in urma sa amprente si, mai mult decat atat, acesta a dat spargerea incaltat doar in sosete, ca sa nu poata fi depistat dupa urma pantofului. Inainte sa plece a incercat sa dea foc magazinului si totul a ars mocnit, motiv pentru care nimeni nu a sesizat incendiul. O angajata a magazinului, cand a venit astazi dimineata la serviciu, si-a dat seama de talharie si a anuntat Politia.

 


 

Trei nemernici surprinsi live in timp ce au fortat usa de la intrare intr-un mic magazin din Ieud, Maramures si au furat tot ce le-a cazut in mana.

 


 

Doua spargeri nici un hot prins.

Politistii si criminalistii din Constanta au avut de lucru dupa ce doua spargeri au fost raportate in mai putin de jumatate de ora.

 


 

4 minori au spart un magazin in Bacau !

 


 

Scene socante intr-un magazin din Timisoara. Doi indivizi inarmati cu o sabie au atacat-o pe vanzatoare si au golit casa de bani. Camerele de supraveghere au surprins tot jaful. Atacatorii erau mascati.

 


 

 

 

 


 

De sarbatori, hotii n-au iertat nici magazinele!

Spargatorii de locuinte nu s-au multumit, in perioada sarbatorilor, doar cu plasmele si bijuteriile din casele oamenilor. Au dat iama si prin magazine, in vreme ce patronii petreceau.
Hotii au plecat cu portbagajele ticsite de baxuri cu tigari, bautura si cosmetice.
In localitatea Bolintin, din Giurgiu, de pilda, sase magazine au fost sparte intr-o saptamana.
La 5 dimineata, sotii Hamudi au fost treziti de un telefon, care i-a anuntat ca magazinul le-a fost spart. Hotii au taiat mai intai o parte din grilaj, dupa care l-au smuls cu totul. Au fortat apoi geamul si au intrat in magazin. In doar cateva minute, au facut o paguba de 9.000 de lei.
Probabil au stiut ca oamenii instalasera un sistem de alarma doar la usa, nu si la geam. De teama ca indivizii se vor intoarce, oamenii si-au improvizat o camera in cladire si dorm acolo. In plus, sunt hotarati sa isi instaleze sisteme de securitate mai eficiente.
La fel ca ei, intr-o singura saptamana, alti cinci proprietari de magazine din zona au ramas fara cea mai de pret marfa. Vinovatii sunt probabil aceiasi.
Anchetatorii ii roaga pe cei care pot oferi informatii despre hoti sa sune la 112.
Politistii spun ca este doar o chestiune de timp pana cand vor pune mana pe infractori.

 


 

Magazin mixt Medgidia

Jaf in mai putin de un minut. Magazin din Constanta, pradat de hoti.

 

Magazinul fara sistem de alarma e ca stana fara caini – a cugetat duminica seara, cu intelepciune, un patron din Medgidia. Gandul i-a venit insa de-abia dupa ce l-au anuntat politistii ca 2 hoti i-au calcat pravalia si nu i-au lasat un ban in sertar.
Vanzatoarea, naucita cu o lovitura puternica, n-a indraznit sa se impotriveasca. Femeia mai c-a lesinat cand un talhar i-a pus un cutit urias in fata ochilor .
Spargerea a avut loc putin dupa lasarea intunericului, cand magazinul s-a golit de clienti. Spargerea a durat mai putin de un minut. Se pare ca suma furata se ridica la 7 milioane de lei vechi.
Dupa ce hotii s-au facut nevazuti, vanzatoarea a sunat la 112. Femeia incercase sa alerteze politia si inaintea jafului, cand i-a vazut pe cei doi indivizi mascati ca se apropie de usa. N-a reusit din cauza ca unul dintre ei a amenintat-o cu un cutit si a lovit-o puternic peste fata.
Politistii n-au reusit sa gaseasca vreun martor; nici cainele special dresat pe care l-au adus sa caute urme nu le-a fost de ajutor.
Dupa ce-a aflat de talharie, patronul magazinului a venit intr-un suflet si si-a calculat pe loc paguba.
Deocamdata politistii nu au un cerc de suspecti. Cercetarile depind acum de analiza probelor. Printre acestea se afla si una extrem de importanta: o urma de picior, pe care unul dintre suspecti a lasat-o din greseala, dupa ce a rasturnat o punga cu faina.
Anchetatorii vor continua sa caute posibili martori, in zona unde s-a produs jaful. Ei cred ca hotii ar putea fi dintre clientii sau vecinii magazinului si de aceea au amenintat-o pe vanzatoare doar prin gesturi, fara sa vorbeasca. Daca vor fi descoperiti, cei doi barbati vor fi acuzati de talharie.

 


 

Magazin mixt Satu Mare

O vanzatoare din Satu Mare a tras o spaima sora cu moartea.

Femeia s-a trezit aseara in magazin cu un barbat mascat, care a amenintat-o cu cutitul si i-a cerut incasarile. Ingrozita, femeia i-a dat imediat banii.
Hotul nu a avut „noroc” pentru ca patronul ridicase cu putin timp in urma incasarile din ziua respectiva. Astfel, talharul a trebuit sa se multumeasca doar cu cei 300 de lei din casa de marcat.
Femeia, care abia intrase in schimbul de noapte, spune ca imediat ce talharul a plecat a pus mana pe telefon si si-a anuntat seful, care la randul lui a sunat la politie.
Vanzatoarea nu le-a putut fi de prea mare ajutor oamenilor legii, pentru ca din cauza fricii, nu a reusit sa retina amanunte despre atacator.
Pe baza imaginilor de pe camerele de supraveghere, anchetatorii au retinut insa un suspect si incearca sa stabileasca daca el este sau nu faptasul.

 

Solicitati ASTAZI o demonstratie gratuita de functionare a sistemelor de securitate cu ceata!